Întâlnesc din ce în ce mai mulți oameni care spun că generația Facebook sau generația Z (cei născuți după anul 1995) este o generație crescută sub semnul World Wide Web-ului, o generație a recalcitranților și răzvrătiților, a superficialității și inculturii,  a celor care cred că totul li se cuvine și că ești fraier dacă pui suflet în ceea ce faci.
Și mă uit  la adolescenta din dotare, fiica mea de 16 ani, Alexandra. Care a început „Circuitul celor 7 vulcani”-cei mai înalți de pe fiecare continent- și pe fiecare vârf pe care a reușit să ajungă până acum a ridicat cu mândrie steagul României. Care se califică la olimpiade naționale de limbi străine și geografie, chiar dacă are antrenamente zilnice și ne ajută deseori la treburile casei.

Alexandra  a avut săptămâna trecută lansarea primei ei cărți și imediat după aceea am plecat la Timișoara să vedem un film despre ea, un film  regizat de  o adolescentă talentată, elevă la Colegiul Național de Artă Ion Vidu din Timișoara.

Adică două fete care fac parte din generația Facebook,  generație blamată în toate mediile.  Și ele nu sunt excepții. Mă uit în jurul meu și văd adolescenți extraordinari și cu bun simț, care excelează în tot felul de domenii, se implică în proiecte minunate, își ajută părinții. Elevi care se întorc cu medalii de la olimpiade internaționale, concursuri sportive și festivaluri.

Și atunci de ce să generalizez?  Pentru câteva pițipoance și alți câțiva pui de interlopi  care se raportează la o scară distorsionată de valori? Și minoritățile astea nefericite ajung să fie modele pentru copiii noștri? Și pentru asta, ni se spune, sunt de vină societatea, mass media și sistemul educațional.

Dar noi, părinții generației Facebook, unde suntem în această ecuație?

Datoria noastră  ca părinți e să acționăm ca și cum tot ce facem poate salva vieți. Copiii noștri merită, pentru că fiecare copil este minunat. Și fiecare e diferit, e cel mai bun copil pentru părinții pe care îi are, așa după cum și părinții lui sunt cei mai buni părinți pentru acel copil. Și nu uitați, copiii nu îi urmează  decât pe cei pe care îi iubesc.

Deci haideți să le oferim dragoste necondiționată, să încetăm să îi blamăm și să începem schimbarea de la noi. Să devenim părinții minunați ai acestor copii. Dacă suntem întrebați ce e mai important pentru noi: casa, profesia sau copiii, sunt sigură că răspunsul este: copiii. Atunci de ce ne petrecem atât de mult timp cu celelalte aspecte ale vieții noastre în detrimentul timpului pe care îl petrecem alături de ei?

Chiar dacă nu suntem pregătiți să predăm, noi oricum asta facem în fiecare zi. Predăm propriilor noștri copii lecțiile vieții. Și trebuie să facem asta cu bucurie, este misiunea noastră. Să nu o lăsăm  în  grija societății sau a școlii.

V-ați gândit vreodată cât de puternică ar deveni lumea în care trăim dacă ne-am încuraja copiii să  își asume riscuri, să nu le fie frică să gândească și să își urmeze visele?  Este asta o slujbă grea? Este foarte grea dar noi o putem face. Ne-am născut să schimbăm vieți și asta este menirea noastră. Și vom răspunde pentru copiii aceștia. În fața lui Dumnezeu.

Ma uit la generația Facebook și știți ce văd? Că există viitor. Și viitorul e în mâinile noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ