Iata-ne plecati spre Retezatul Mic, in fundul Vaii Jiului, loc in care nu am fost pana acum. La 6:30 dimineata, inca intuneric fiind, plecam, eu,tata, Cora(ciobanescul nostru german) si calauza noastra care ne-a aratat pana acum frumoase locuri din muntii Godeanu si Sureanu, in special, domnul Razvan. 

Sincer, nu stiam cat timp aveam sa petrecem pe drum deci, curioasa, ca de obicei, l-am intrebat pe tata care mi-a raspuns cu o fericire nemaipomenita in voce, nemaiputand de nerabdare sa ajunga, ca avem 3 ore de stat in masina. Nici macar o secunda nu a trecut, niciun gand nu a avut timpul necesar sa-mi treaca prin minte, caci raspunsul meu a fost unul sigur, hotarat : ‘Cat timp am de dormit….’ Si chiar vorbeam serios fiindca eu, in masina, majoritatea timpului dorm, decat atunci cand ma trezeste tata sa vad unele frumuseti ale patriei, atunci mai reusesc sa tin ochii deschisi, dar si atungi, cu greu, somnul ma inconjoara de peste tot si ma atrage parca dupa el.

Dar, dupa aproape 3 ore de dormit ajungem pe asa numitul Drumul lui Basescu si dupa ce mai mergem inca 20 de minute pe marginea drumului, pornim in final in traseu, pe o poteca ce despartea stancile, precum niste chei uscate de unde isi faceau razele soarelui aparitia, atat de frumoasa si de pitoreasca incat iti era mai mare dragul s-o privesti.

Toamna isi facu aparitia indata si dete peisajului o culoare fermecatoare. Umblam pe un covor de frunze multicor sub umbra fagilor si a brazilor care din cand in cand,la bataia vantului, isi aplecau ramurile spre pamantul rece de toamna, precum niste supusi ce se inchinau unui rege.

Pe marginea potecii, cineva, bine intentionat, a asezat pe fiecare parte niste pietre ce marcau de fapt poteca, facand ca aceasta ‘plimbare’ minunata prin padure sa fie si mai frumoasa.15-ani-retezatul-mic-070

Cora, catelusa mea, era inebunita de toate lucrurile si locurile pe care le vedea sau simtea, fugind peste tot sa exploreze acele locuri noi unde niciun miros nu ii era cunoscut.

Cum avansam si ne apropiam de creasta puteam zari, printre crengile copacilor marea stanca ce ne privea de sus precum un urias superior.Dupa cateva ore de mers, am  ajuns la Stana Scorota, unde langa vechea stana, fusese construita una noua, mai mare. Dupa ce ne-am umplut sticlele cu apa, si ne-am speriat un pic la capetele de oaie si de miei(trei capete) ce se aflau pe creanga unui copac, puse de ciobani, presupun, am pornit spre creasta, lasand in urma varful Piule(2081m), cel mai inalt varf al Retezatului Mic, care ne veghea, de acolo, de sus. Incepem urcarea spre creasta, o urcare mai abrupta in susul unui paraias, dar am avut noroc ca am intalnit niste oameni care ne-au indrumat spre cararea ce se afla, cum priveam noi de jos stana, mai spre stanga, aproape de marginea padurii.

Ajunsi sus in creasta, intr-o sa, o luam in stanga spre Albele, travesrsand pe curba de nivel a unuia dintre munti, in stanga noastra aflandu-se masivul Oslea.

Trecem pe langa Albele, niste stanci albe,  frumoase, de unde provine si numele lor si continuam spre Piatra Iorgovanului urmarind marcajul de banda rosie( traseul e marcat dar nu in totalitate).

Aici intalnim prima urma de zapada, o urma mica, dar zapada totusi, semn ca se apropie iarna.

Dintr-o data apare in fata Piatra Iorgovanului,  unul dintre cele mai cunoscute locuri din acest masiv, care se inalta, se tot inalta si ne face pe noi, oamenii sa parem atat de mici, inocenti si nevinovati. Frumusetea ei ne uimeste atat de tare incat petrecem unele minute bune privind-o doar iar apoi facem cateva poze, sa ne putem aminti aceste locuri frumoase pe care le vedem, si ne dam seama ca display-ul aparatului nostru s-a stricat…sau l-am stricat, inca nu e sigur. Ne chinuim sa facem poze dar avem noroc ca avea si Razvan un aparat foto, ceea ce ne-a cam salvat. Traseul continua si la ora 5 ajungem in saua unde aveam sa dormim si ne grabim sa punem coturile ca sa nu ne napadeasca intunericul si frigul.

Soarele se lasa jos repede si dispare dupa crestele muntilor la timp, chiar dupa ce reusim sa si mancam niste fasole batuta(plic) cu carne. Dupa ce mai stam un pic la povesti decidem sa intram in cort, unde Cora intra cu mare graba si in mare placere. Tata citeste  cartea lui in spaniola, iar eu cad incet pe ganduri si adorm. Desi suntem in cort si nu simtim vantul de afara, frigul este de nelipsit, vremea incalzindu-se un pic decat pune apusul soarelui( acesta fiind cel mai friguros moment al noptii/serii).

Dimineata, ne trezim, vrand , nevrand, nemaiputand inchide ochii la ora 7 jumatate si dupa micul dejun si o ciocolata calda care mi-a facut un mare bine, ne strangem cortul si pornim, Cora fiind cea mai energica si bucuroasa dintre noi.

Incepem coborarea, holbandu-ne peste tot de frumusetile ce ne inconjurau si cu frica, cum spune tata, sa nu putem retine tot ce vedem, pana cand ajungem la o alta stana, ce se afla intr-un loc minunat si cobram printr-o padure, napadita de toamna la drum de unde ajungem in zece minute la masina, drumul parcurs astazi fiind doar de 2-3 ore.

Va recomand cu mare drag aceasta tura, nu foarte grea, dar tare frumoasa!

LĂSAȚI UN MESAJ