În vara lui 1999, mogâldeața pe care o vedeți în poză a ajuns pentru prima oară pe tăramul minunat al muntelui! Și tare i-a plăcut! Cu părinți dornici de ture montane și călătorii, copila i-a însoțit peste tot! Urmărind spiriduși! Cum adică? Mama avea un inepuizabil stoc de povești despre spiridușul muntelui; un spiriduș pe care fetița visa și speră din tot sufletul ei inocent să îl găsească. Își dorea să-l aducă acasă și, bineînțeles să devină cel mai bun prieten al ei! Așa, că, lipa-lipa, continua să urce, bucurându-se de toată frumusețea cu care muntele e capabil să-i înconjoare pe cei care-i calcă potecile. Și, da, mogâldeața căuta neobosită spiridușul!

Acum…..mogâldeața a crescut puțin…și…e majoră! Între timp a înțeles că spiridușul ”is a state of mind” pe care doar pe munte o întâlnești.

”Și, ce dacă ai urcat pe munte? Te-a ajutat cu ceva?!” au spus în repetate rânduri câteva voci răutăcioase. Acelea sunt momentele în care suflețelul care era în căutarea spiridușului, știe că muntele i-a ghidat pașii spre ceea ce a devenit azi. Spre ceea ce sunt azi. O tanără domnisoară care răspunde fără echivoc: Da! MUNTELE m-a ajutat enorm! Alături de părintii mei, muntele mi-a șlefuit caracterul.


Cum? În primul rând, muntele mi-a arătat adevărata valoare a timpului. Am învățat cât de important estesă fiu punctuală! Atunci când trebuie să ajung undeva, prefer să ajung cu mult timp înainte, decât să întârzii…


Apoi, din respect fată de ceilalți și fată de mine am înțeles cât de important este cuvântul, promisiunea. De îndată ce-mi dau cuvântul, rareori se întâmplă să schimb câte ceva. Pentru că, se mai întâmplă, dar foarte rar. Și asta, tot pe culmi am invătat. Un montaniard știe cât de important e să-ți respecți promisiunea pentru că, de cele mai multe ori pe munte mergi în echipă. În situații limită, pentru că se intamplă și de-acelea, viața coechipierului tău e posibil să se sfle în mâinile tale.

 

Un alt lucru învățat are legătură cu ordinea. Am învățat că e important să ai o cameră ordonată. De ce? Viață de zi cu zi se poate compară cu muntele…iar pe munte, dacă cauți ceva în rucsac și nu îl găsești măcar din a două încercare…e destul de grav! În primul rând psihic…cu toții preferăm să ne iasă lucrurile din prima! Așa că nu mai bine îți pui lucrurile astfel încât să știi de ele?

Muntele m-a învățat să mă descurc indiferent de situație! Cum adică? Când ești pe munte, se intamplă uneori să fie necesar să iei decizii rapide, să te descurci. Am adaptat regulile din munte și le-am aplicat în cotidianul meu. În toți anii de școală…am avut zeci de medii de 10. Chiar credeți că știam atât de multe încât să merit pe deplin acel 10?-mă refer aici la întreagă gamă de informații pe care școală o oferă-Nici gând! Dar am învățat să mă descurc. Am învățat să ridic mână atunci când știam răspunsul. Am învățat să întru în conversații, atunci când aveam ceva interesant de spus. Am învățat să fac proiectul cât mai repede și să îl prezint cât bine. Am învățat că dacă nu știu prea multe despre un anumit subiect…să nu mă rezum doar la acel ”nu știu”, ci să spun tot ceea ce știu și să fac legături cu alte subiecte. Am învățat mă descurc. Nu am fost copilul conștiincios care își făcea temele în fiecare zi. Mai făceam temele și la școală. Am mai și copiat teme, uneori. Nu învățam prea des comentariile operelor literare…însă dacă eram întrebată, făceam astfel încât cea mai mică notă pe care aș putea-o primi, să fie 8, nu 4, ceea ce s-ar fi întâmplat în cazul în care aș fi zis clasicul ”nu știu”.

Și am mai învățat ceva foarte important! Am învățat să fiu respectoasă. De ce? Pentru că muntele nu poate fi cucerit. Îi ceri permisiunea de a urcă pe vârf, dăruindu-i, în schimb, respectul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ