In perioada 26-28 mai, noi, echipa de exploratori, am descoperit frumoasa lume a muntilor Cindrel! Este pentru prima data cand venim aici si chiar nu ne asteptam la astfel de peisaje! Ne-am luat rucsacii-n spate si am plecat la pas, prin padurea deasa si umbroasa, peste rauri reci de munte. Am ajuns, apoi, pe creasta! Ce verde, ce gri, ce roz! Ce tara frumoasa avem! Verdele deschis al ierbii se imbina armonios cu verzuiul jneapanului mandru, rasarit prin griul stancos si indulcit de rozul puternic al rododendronului! Cerul era mai mult senin iar soarele zambea puternic. Linistea cuprindea intregul tinut. Noi tot urcam si tot urcam. Incet-incet, a inceput sa se innoreze. Puterile naturii incepeau sa isi faca simtita prezenta iar noi, cei 6 calatori, 5 omuleti si un catel, am apucat sa punem cortul, inainte ca ploaia sa ne inconjoare! Maia, ciobanescul nostru german, nu a avut nevoie de prea mult timp pentru a adormi. Si nici o noapte tulbure nu a avut. Cum s-a culcat, asa s-a si trezit, micuta! Si dimineata, din nou, la pas! Varful Cindrel ne astepta cuminte, dar cand sa fim sus pe platou, vantul nu se mai lasa plecat! 

Traseul l-am facut intr-o zi jumatate, pentru ca am decis sa campam si in acelasi timp sa facem o tura de antrenament pentru expeditiile viitoare.

Ziua 1: Paltinis-saua Batrana- campare undeva intre saua Batrana si saua Serbanei

  • plecare :  telescaunul Paltinis
  • durata: aprox. 4 ore
  • marcaj: cruce rosie  + banda rosie

Ziua 2: Locul de campare – cabana Canaia – varful Cindrel- Niculesti -saua Serbanei- Paltinis

  • durata: aprox. 8 ore
  • marcaj: banda rosie pana in saua Serbanei —>punct rosu pana la cabana Canaia (1.966m)—–> Varful Cindrel (2.245m ) —–> intoarcere pe banda rosie-traseul de creasta pana in saua Batrana iar apoi ->cruce rosie pana in Paltinis
  • surse de apa : izvorul de la cabana Canaia

Draga calatorule, daca inca nu ai ajuns prin masivul Cindrel, iti recomand cu drag sa il treci pe lista! Poti innopta fie la hotelul propriu de milioane de stele-cortul, fie la cabana Canaia, insa, daca doresti sa iti petreci noaptea la cabana, nu uita sa iei legatura cu administratorul. Am inteles ca este deschisa doar daca exista cereri.

 

PS: Daca iti doresti sa faci o drumetie mai usoara, de o singura zi, poti urca doar pana in saua Batrana. Chiar si de acolo ai parte de o privelisti uimitoare iar traseul este foarte accesibil copiilor! Eu l-am facut impreuna cu 23 de copii de 10 ani si au fost tare incantati! Ai aici dovada! 🙂

 

LĂSAȚI UN MESAJ