dsc_0165Dacă e vineri, e Cluj.         Aşadar  mergem la Cluj unde va avea loc lansarea filmului Evoluţii, un documentar despre familia noastră în regia Dariei Hupov. De fapt merg în Cluj, Alexandra este de joi acolo, a fost invitată să participe la o oră de dirigenţie la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj.11878_284716878351084_706758113_nPe autobuz i-am povestit într-una tinerei masterande de pe scaunul alăturat despre Alexandra şi despre emoţiile pe care le am că va veni puţină lume la lansare. Şi încep să număr: eu-unu, Rucsi si mama ei, deja suntem trei, producătorii filmului, cinci, un prieten clujean şi familia lui, opt, doamna profesoară Claudia, hai ca ne strângem vreo 10. Şi apoi îmi amintesc că Rucsandra m-a anunţat de ieri că doamna Claudia vine cu clasa dânsei, deci e de bine. Nu o să fie ca la lansările de la Timişoara şi Deva-mă gândeam eu- unde sălile au fost arhipline şi au fost invitaţi care au stat pe scări, în picioare, care pe unde a apucat.  Dar oraşele astea două sunt „fiefurile” fetelor (regizoarea filmului, Daria Hupov, e din Timişoara, iar protagonista Alexandra Flavia Marcu din Deva), deci a fost normal să vină atât de multă lume.

Oricum, un pic mai liniştită, aud şi eu ce vorbeşte tânăra de lângă mine şi sunt impresionată. Sunt poveşti despre devenire, despre deschiderea de a asculta idei noi şi de a descoperi lucruri care îi erau complet străine, despre nevoia de a da înapoi societătii din ceea ce ea a primit.  Ce tineri minunaţi avem, renaşte speranţa în suflerul meu. Timpul zboară şi ajungem în Cluj. Îmi iau rămas bun de la tânăra din autobuz, nu înainte de a-i dărui un exemplar din  cartea Alexandrei şi sar în primul taxi.

Ajung la muzeu unde mă întâmpină mama Rucsandrei, care e încă sub impresia emoţiilor  de la ora de dirigenţie de dimineaţă şi îmi spune ce minunat a fost, ce impresie bună a lăsat Alexandra în sufletele acelor elevi şi ce interesaţi erau  de poveştile Alexandrei. Abia după ce povestesc cu Rucsandra aflu că ea şi mama ei au bătut  la o mare parte din uşile liceelor din Cluj, au vorbit în faţa Consiliului  Elevilor din Cluj şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean, toate acestea cu sopul de a promova acest eveniment. Rucsandra şi buna doamnă profesoară  au fost într-un adevărat maraton pentru a face ca lucrurile să iasă bine.

1522066_284717278351044_672987114_nVorbesc cu fetele, Alexandra şi Daria, care sunt extrem de emoţionate, când apare doamna profesoară  Claudia Topan, urmată de un şir de elevi, ca Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici. Slavă Domnului, doamna profesoară are mai mulţi pitici decât Albă ca Zăpada :), deci câteva rânduri de scaune încep să se ocupe.

Abia acum am timp să observ  sala de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, primul muzeu dedicat  identităţii naţionale a românilor din Ardeal şi sunt coplesită de uimire. Luminile, fotografiile superbe, vitraliile, demonstraţia de echilibru şi de bun gust nu te pot lăsa rece.  Din Romania, este cu siguranţă cea mai frumoasă sală de muzeu, dar cred că-i una dintre cele mai frumoase din lume chiar. Sunt recunoscătoare Clujului de Poveste care a ales această sală, este un vis.

Şi tot ca într-un vis  zeci de tineri urcă în tăcere, fără să se grăbească, făra să se înghesuie, treptele spiralelor de marmură si ne trezim că mai sunt 30 de minute până la începerea evenimentului şi sala este arhiplină. Alexandra vine spre mine cu ochii sclipind de fericire: „Au venit cei la care am fost a ora de dirigenţie, sunt toată clasa aici. Mă gândeam ca vor veni 2-3, poate şi când colo ei au venit toată clasa şi mi-au adus şi flori. „

1890998_284716988351073_278849500_nPunem scaune suplimentare, dar chiar şi aşa unii dintre participanţi vor sta pe scări.  Atmosfera este efervescentă, flori, pupături şi îmbrăţişări, iar oamenii sunt atât de prietenoşi  cu noi, de parca ne-am cunoaşte dintotdeauna. Povestesc cu doamna Elena Nicolae de la TVR Cluj care o invită pe Alexandra la emisiunea de la ora 17, Alexandra primeşte flori de la prietenii din Cluj şi de la cei de la Clubul Alpin Cluj care îi iau  un interviu, totul este peste aşteptările cele mai optimiste.

Rucsi mi-l prezintă pe domnul Tudor Sălăgean, directorul muzeului, care, împreună cu echipa de aur de la Clujul de Poveste au organizat desăvârşit acest eveniment. Despre cei de la Clujul de Poveste ştiam eu că sunt nişte luptători, iar despre domnul director aveam să aflu că şi-a pus sufletul în  acest muzeu pe care îl iubeşte din vremurile când era un tânăr cercetător care, cu prilejul celei de-a 75-a aniversări a muzeului, a publicat un text extrem de interesant „Începuturile Muzeului Etnografic al Ardealului (1922-1928)”.

Dar acuma linişte că începe lansarea.

Şi pentru că  lumea se schimbă cu un cuvânt, încep să curgă vorbele bune ale invitaţilor speciali:  Rucsi de la Clujul de Poveste, domnul director Tudor Sălăgean, doamna profesoară Claudia Topan şi domnul profesor Ovidiu Pecican au  cuvintele la ei şi dovedesc din nou că de cele mai multe ori cărţile te fac mai deştept. 🙂

10001460_284717218351050_761403396_nVorbesc şi fetele, Alexandra  şi Daria. Si sala se umple de aplauze şi de zambete. Rulează filmul. Ma uit la tinerii din sală  şi am impresia că cei
mai mulţi dintre ei sunt captivaţi de povestea motivaţională de pe ecran.

O poveste despre călătoria spre tine, despre autenticitate, despre viaţă. Despre refuzul de a răspunde prompt la cheiţa întoarsă şi de a alege să trăieşti viaţa ta, nu viaţa pe care şi-o doresc „ceilalţi” pentru tine.

Imaginile  se perindă una după alta, doar că pe Rucsi o trec transpiraţi reci când apare imaginea browserului de internet pe ecran, crede că s-a stricat filmul. O liniştesc din priviri  şi dintr-o dată luminile se aprind şi izbucnesc  aplauzele.  S-a terminat, Doamne Ajută. Sper că le-a placut, nu au aplaudat doar că le era foame şi vroiau să plece acasă.

Rucsi începe şi ea să respire, mama ei e transfigurată de mulţumire că a venit atât de multă lume („Sunt în sală inclusiv cei de la Consiliul Elevilor din Cluj” îmi şopteşte cu o mare satisfacţie în priviri), domnul Sălagean vrea să ştie dacă suntem mulţumiţi de cum au decurs lucrurile.

1964770_284717858350986_745522046_nMulţumiţi? E puţin spus. Sunt impresionată de tot ce am trait azi: mobilizarea extraordinară a unor oameni minunaţi,  căldura publicului, vraja pe care au ţesut-o vorbitorii prin cuvintele lor.  Într-un cuvânt, totul a fost PERFECT.

Mulţumesc şi sunt recunoscătoare!

LĂSAȚI UN MESAJ