Marcaj: punct rosu si parcurgerea prin apa a cheilor

Timp de parcurgere: 7 ore jumatate, cu muuult timp petrecut pentru pauze, pranz, sau poze

—————————————————————-

La ora 10:30 am plecat din curtea pensiunii Miraj, pensiune ce avea să ne găzduiască încă o noapte. A fost o adevărată plăcere să le fim musafiri. Camere curate, acces la bucătărie, grătar, lemne pentru foc, o curte mare și frumos îngrijită, un foișor pentru poveștile de seară și o neobosită hinta pentru copii, toate ”pazite”de mărețul Pițurcă, sufletul patruped al căminului . Eram o trupă mare, mare! Vreo 13 adulți și 7 pitici exploratori. De la pensiune, priveliștea e încântătoare! Cheile Oltetului par să fi fost efectiv tăiate de sabia ”jidovilor”.Cheile Oltetului În dreapta noastră, aveam Munții Căpățânii , iar în stânga, munții Parâng. Văzându-i pe cei mici atât de dornici să plece în drumeție, am început să ne jucăm un joc al imaginației! Ne imaginam cum ar fi trăit, mai demult, „jidovii”, acești uriași, care erau atât de mari încât se spune că puteau stă cu un picior pe un munte și cu unul pe celălalt, pentru a se spăla în apa rece a râului Oltet. Jocul s-a dovedit a fi foarte provocator și util, iar copiii s-au întrecut în explicații, idei și argumente, pentru a motiva de ce și-ar dori sau de ce nu și-ar dori să fie un uriaș.

Pentru a porni pe traseu, se merge pe drumul din dreapta mănăstirii iar după ce se termină asfaltul, punctul roșu ne îndreaptă pașii spre pădurea deasă și racoroasă a munților. De aici, am rugat-o pe Pingu, prietena noastră dragă care ne însoțește în mai toate aventurile, să ghideze grupul. I-am dat ei un walkie talkie (al doilea era la tata, care stătea în spate), și am rugat-o să meargă în față. De îndată ce a plecat, hop și eu după ea, să sprijin micuțul învățăcel! Ceea ce nu știți, însă, este că înainte cu 3 zile, mi-a căzut un fund de lemn pe unghia degetului mare de la piciorul stâng… fapt de care îmi aminteam la fiecare pas…prin durere , bineînțeles! A naibii unghie! Țopăiam de colo-n colo, șchiopătam, mă foloseam cât mai mult de bețe, nici măcar nu luasem bocancii în picioare (ceea ce, in turele montane, nu s-a mai întâmplat din 2009 încoace), ci incaltamintea de drumetie Scarpa, iar pentru că nu puteam să îi încalț așa cum trebuie, călcam pe călcâi , astfel încât durerea să fie cât mai mică.

Hop asa!Știu că m-am încăpățânat…în mod normal ar fi trebuit să stau cuminte acasă, să port sandale, degetul să-mi fie mereu aerisit…dar cum să fac eu așa ceva când toată trupa știa că eu vin?! M-am descurcat cumva, sub privirile uimite ale participanților la tură. Dar nu vă recomand ! : ))))

Să revenim la subiect…Pingu s-a descurcat minunat! Le-a explicat cum ar trebui să calce , cum să aibă grijă unde se vor așeza, să nu fie vipere, a făcut pauză din jumătate în jumătate de oră, așa cum îi spusesem, le spunea mereu să se hidrateze… mi-a fost tare drag de ea!Cu ochii-n patru!

O oră jumătate mai târziu, am ajuns la crucea lui Ursache! ”Da’ cine a fost Ursache ăsta?”, întrebau cei mici. Se spune că Ursache ar fi fost un căpitan de plai iar crucea ar atrage fulgerele pe timp de furtună, făcand să sclipească comoara ascunsă în cetatea geto-dacică construită de Burebista. De sus, de la vechea cruce ridicată în 1808, ne-am bucurat de privilestea de la cota 1000. Pe partea noastră stânga, în munții Parâng, se zărea o grotă misterioasă, dar păcat că se afla pe versantul opus! Traseul până la cruce trece prin pădurea la umbra căreia am făcut popasurile bine meritate. De la cruce, este o mică porțiune în care marcajul se ascunde, dar nu e dificil de găsit. Traversezi pur și simplu platoul și vei remarca punctul roșu (marcaj ce are semnificația de circuit: pleci din punctul A și la întoarcere ajungi tot în punctul A, dar pe un traseu diferit) pe o piatră sau , puțin mai sus, pe un copac. IMPORTANT ! Un mare procent din cei ce fac trasee marcate caută marcajul la nivelul ochilor, așteptându-se să fie mai mereu pe un stâlp sau pe un copac. În cazul în care nu mai observați marcajul, nu uitați să mai aruncați o privire și la nivelul picioarelor, deoarece, în lipsă de ”resurse”, marcajul mai poate fi găsit și pe stânci/pietre.

Ei, de la cruce, a urmat coborârea iar deși în mod normal nu mă deranjează, acum, s-a resimțit presiunea pusă pe picior, iar panta era abruptă și foarte lungă. Înainte să ajungem la drumul de mașină, care traversează Cheile Oltetului, am făcut o pauză la pârâu, iar cei din trupă de abia au așteptat să își dea jos bocancii și să își relaxeze picioarele în apa rece a râului de munte…Se pare că nu au mai adoptat aceiași atitudine când a fost vorba de traversat cheile prin apă… : )) Înainte de al doilea pod, undeva în stânga (cum coborî de pe traseu), se zărește o sfoară pe post de sprijin pentru coborâre iar, mai jos, 2 scări albastre ce te ajută să treci săritoarea.Prima scara Mulți am fost, puțini am rămas! Mai precis, 8 adulți și 4 copilași curajoși! A fost …receeeeee, rece, rece, receeee! Atât de rece încât atunci când erau porțiuni mai mari de trecut prin apa, de abia așteptam să ajungem la următorul vârf de piatră care se întrezărea din apa, că să mă încălzesc puțin. Atenție! Traseul normal (marcat), continuă pe drum până la Mănăstirea Polovragi, însă noi am vrut o porție dublă de aventură. Pentru cei care parcurg des cheile prin apă, poate nu e o mare scofală, deși priveliștea din chei este o continuă încantare și pereții de stâncă se înaltă la infinit… însă pentru cei ce nu s-au mai aventurat în astfel de trasee, va fi o experiență de neuitat!! Curajos, Codrin al nost'!Dacă alegeți să parcurgeți traseul astfel (prin chei), după ce ați ieșit dintre cei doi pereți de stâncă și albia râului se lărgește, trebuie să găsiți o cale de acces pe partea stânga a râului. Noi, de îndată ce am ieșit , am luat-o direct în sus, am ajuns la gardul Mănăstirii și am luat-o spre dreapta, ajungând, mai apoi, chiar la poarta acesteia. (Gardul e lung, așa că nu vă speriați dacă aveți impresia că nu se mai termină )

Ziua de astăzi a culminat cu haine puse la uscat, mini-petrecere, joacă cu cei mici, zâmbete și multă lubeniță! Si stii ce?! De abia asteptam ziua de duminica, cand aveam in plan noi aventuri! Dar despre asta… în următorul articol… 🙂 

LĂSAȚI UN MESAJ