Expeditia „Deva pe acoperisul Africii”                                                                   

Episodul al doilea

A treia zi in Africa (Machame Hut) 11 octombrie 2010

Pot sa spun doar WOW.

Cred ca am dormit foarte bine pentru ca dimineata m-am simtit extrem de odihnita. A venit Elias si am plecat spre Machame Gate sa ne inregistram. Acolo era plin de turisti si dupa vreo ora am reusit sa plecam spre Machame Hut.

Mergeam prin jungla africana si nu imi venea sa cred ce forme ciudate aveau toti arborii, ce liane interesante erau tesute in jurul lor, parca asteptam din clipa in clipa sa apara si Tarzan. Nu a aparut, in schimb l-am ajuns din urma pe traseu pe primul nostru porter (Shila). Dupa 2 ore am ajuns in locul unde trebuia sa luam pranzul, unde ne asteptau, in mijlocul junglei, o masa, scaune, farfurii si tacamuri. Aveam chiar si o fata de masa, rosie. Ne-am uitat (eu si tata) unul la celalalt si am inceput sa zambim. Nu imi ieseau din minte pranzurile noastre, luate pe vreo buturuga in cazul cel mai fericit in Carpatii Romanesti. Ne-au servit supa, un sandwich bun, niste legume crude care nu stiu ce erau, iar la sfarsit briose.

Pe drumul nostru prin padurea tropicala nu am vazut decat cateva maimute si o gramada de pasari, cred ca sunt prea multi turisti prin zona ca sa mai stea pe acolo animalele salbatice.

Ma gandesc la colegii mei si ma simt mult mai bine aici, ma simt libera si cred ca de data asta invat mai mult decat la scoala. Vad lucruri deosebite, cunosc fel d efel de oameni si vad traditii noi.

La ora 18 am ajuns la Machame Hut, care colcaia de oameni. I-am intalnit pe irlandezii de la hotel si am povestit cu ei o gramada.

In timp ce admiram ciudata padure tropicala l-am intalnit pe Shila, primul nostru porter. Ghidul ne-a spus sa mergem cu Shila si ne va ajunge din urma. Dupa 2 ore prin padurea tropicala, am ajuns la locul unde trebuia sa luam masa. In 5 minute, o masa si trei scaune au fost instalate pentru noi. Aveam chiar si fata de masa. Rosie. Inca nu am mai avut parte pe munte de un asemenea rasfat. Ne-au hranit: supa, sandvis si la deset briose. Ma gandesc la prietenii mei din tara care acum sunt la ore. Sincer, cred ca invat mai multe aici decat la scoala, dar asta nu inseamna ca nu mi-e dor de ei si chiar de unii dintre profesori.

Sosirea la Machame Hut a fost la ora 18. Era plin locul de campare. Era un grup mare de irlandezi (vreo 40) care urcau pe Kilimanjaro ca sa stranga fonduri pentru un spital de copii. Un irlandez canta la chitara, asa ca ne-am alaturat si noi „concertului”.

Seara la masa l-am rugat pe Elias sa imi spuna o poveste despre Kili. Mi-a spus ca localnicii cred ca pe Kilimanjaro traieste un zeu. Oamenii cred ca daca este seceta sau sunt multe boli in tara, asta inseamna ca zeul lor nu este multumit si atunci se rugau mult si faceau sacrificii de animale. A spus ca Masaii fac si in ziua de azi sacrificii de animale ca sa isi imblanzeasca zeul, iar uneori chiar si de copii. Sper ca nu e adevarat.

M-a uimit raspunsul lui cand l-am intrebat de cate ori a fost pe Kilimanjaro: ” Cand am ajuns la 200 pur si simplu am incetat sa numar…” El spune ca localnicii te cred nebun daca vrei sa urci pe acest munte, pentru ca il deranjezi pe zeu. Sper, mai ales ca sunt singurul copil de pe tot muntele, sa nu se supere prea tare de data asta.

Deocamdata va spun noapte buna pentru ca e tarziu si sunt obosita.

…… continuarea in Kilimanjaro episodul 3.

LĂSAȚI UN MESAJ