De ce-ai face o excursie în munţii Apuseni?! Adică,  serios, acum…înălţime mare, n-au, deci ce rost are?! Aşa ne spuneau unele cunoştinţe, iar după ce le-am arătat pozele, au regretat enorm.                                          

Deci, să va povestesc aventura noastră în munţii moţilor! Am fost 7: o bucată eu, o bucată tata şi 5 bucăţi de prieteni, Sabrina, Domni, Victor, Ionuţ şi Ioan. Entuziasmaţi şi plini de energie, ne-am urcat în camioneta care avea să ne ducă din Sudrigiu până la Glavoi, un loc tare fain pentru campare. Tata era împreună cu noi fetele, înăuntrul maşinii, iar băieţii, că băieţii…în spate, urlând de fericire! Aşadar, cum a început totul? Hai bă’, merem pe munte? Merem! Aventura, strigaţi uraaa! Şi-am pornit într-o lume de vis, vizitând avenul lui Bortig, Piatra Galbenei, Cetăţile Ponorului, Cheile Someşului Cald (aaa…cald este un cuvânt…relativ!), Cetăţile Radesei şi cheile Galbenei. Iar toate astea pot fi descrise într-un singur cuvânt: wow!!!

Cheile Galbenei
O excursie plină de aventuri! Ţin minte prima căzătură a prietenei mele…atunci când am ajuns în chei, urmând un traseu superb dar care necesită a fi parcurs pe lanţuri…asta dacă nu ai o plăcere nespusă de a intra în apa rece şi adâncă a răului de munte! Eu eram prima, reuşisem să ies din porţiunea de lanţuri şi ţineam aparatul foto în mâna, încercând să-i prind pe ceilalţi în ipostaze care de care mai haioase! Dintr-o dată, aud un urlet şi îmi ridic ochii din aparat. O văd pe Sabrina, agăţată doar în mâini şi luptându-se să găsească o priză pentru picioare. În următorul moment, îl văd pe tată repezindu-se spre ea şi mi-l imaginez purtând costumul lui Superman…de ce? Traversează peretele de stâncă intr-o clipita, zburând parcă şi ajunge exact în timp pentru a o ajuta pe Sabrina să se ridice. Seara, la foc, radem şi glumim de toate cele întâmplate, dar…PS: berea, vişinata şi ţuica nu au avut nimic de-a face cu asta, să ştiţi!

Eu şi Sabrina decidem să ne culcăm, dar ajungem în cortul nostru fără prelată, cort de care băieţii au râs zile întregi, şi care s-a dovedit a fi chiar mai bun decât a lor şi…pornim a povesti. În cortul de lângă noi, băieţii s-au pus pe urlete şi râsete, dar a fost foarte ciudat faptul că, brusc…s-au oprit. Nu se mai auzea niciun sunet aşa că, după ce am început să obosim, neterminandu-ne încă poveştile nemuritoare, am adormit. În toiul nopţii, aud nişte strigăte ciudate: Alexandra! Sabrina! Eh…visez, mă gândeam eu. Dar nu a fost tocmai aşa. Văd, dintr-o dată, faţa unei persoane cunoscute care-şi făcea simţită prezenţa la noi în cort! Era Ioan, mezinul trupei noastre ce avea o privire disperată! Mă uit la ceas: 4 dimineaţa. Sigur e ceva glumă proastă de-a băieţilor!
-Ce-i, Ioan? îl întreb eu, cu o voce mohorâtă.
-Bă! La noi în cort miroase groaznic şi îi murdărie peste tot! Sacu’ meu îi plin de noroi! Ce să fac?!
Copiluţul era stresat, avea nevoie de ajutor, iar eu şi Sabrina…radeam cu lacrimi! Ne imaginam toată situaţia şi nu reuşeam nicicum să ne oprim. Când am isprăvit, l-am poftit pe Ioan în cort, i-am dat sacul extra pe care îl aveam la mine şi copilu’, obosit şi stresat de tot ceea ce se întâmplase, de-abia aştepta să adoarmă…însă..cum să reuşească el asta, cu 2 fete nebune care râdeau în hohote?!

Şi tot în excursia asta, am cunoscut nişte oameni extraordinari! Cum cine? Doamna Roda, soţul ei şi Alex, băiatul familiei. Doamna Rodica, Roda, de fapt, fiindcă aşa preferă, a fost ca o mama pentru noi toţi. Ne-a făcut clătite, Doamna Rodane-a chemat la foc să ne încălzim şi ne-a ajutat cu tot ceea ce aveam nevoie. Tare mult ne-a îndrăgit această doamnă minunată! Dar şi noi am îndrăgit-o pe ea! Ah, şi tot ea a fost cea care mi-a dat marea veste! Mă întorc din traseu şi Roda fugea înspre mine, zâmbind.
-Alexandra, haidi, vino repede să-ţi spun ceva! Da-ţi jos rucsacul şi haidi! Fii atentă:îl mai ştii pe unguru ăla cu care ai vorbit azi dimineaţă? (Roda mă rugase să-i traduc unui străin o frază în engleză, pentru că dumneaei nu se descurca) No, ascultă bini la mine, că s-o îndrăgostit de tini! L-o chemat şi pe prietenul lui român să-mi zică şi ţi-o lăsat şi un bilet! O zis că eşti tare faină şi deşteaptă şi că-i furaşi inima!
M-a apucat râsul, citind biletul şi văzând că doamna Roda era muuult mai entuziasmată decât mine!
-Da’, Alexandra, chiar există dragoste la prima vedere? mă întreba dumneaei, cu un zâmbet plin de iubire.
-O fi existând, doamna Roda, nu ştiu ce să zic!
-No’, da’ să-l suni, bini? Că ţi-o lăsat şi numărul de telefon.
Şi aşa am descoperit eu că am un admirator. O fi de bine, o fi de rău…habar n-am…dar nu voi uita vreodată bucuria doamnei Roda şi toată distracţia pe care am avut-o, alături de prieteni extraordinari!
   Tata a fost cel mai bun ghid posibil, mama ne-a susţinut de la distanţă, iar familia doamnei Roda a fost mereu gata să ne ajute! E extraordinar să ai alături de tine oameni cu un suflet asa mare…aşa că, vă recomand cu mare drag o excursie în munţii Apuseni! Sfatul meu? Mergeţi la Glăvoi, întrebaţi de doamna Roda, zâmbiţi, fiţi înţelegători şi bucuraţi-va de peisaje minunate şi de oameni frumoşi!

Pe curând!

 

LĂSAȚI UN MESAJ