Ziua 1 . Cabana Poiana Neamțului (706 m) – Cabana Bârcaciu (1550 m): 4 h

(desi pe indicator scrie 2 ore jumatate, mai ales daca aveti bagaj in spate, luati-va o marja de timp. Este ceva de urcat pana la cabana. PS: nu uitati ca noi am facut traseul acesta cu copii care si-au carat singuri echipamentul necesar pentru 3 zile pe munte)

——————————————————————————————————————–Microbuzul nostru se opreste la Pensiunea Poiana Neamtului, aflata la 15 km de orasul Avrig. De aici, copii entuziasmati si cativa adulti ies din masini cu zambetul pe buze, isi iau rucsacul in spate si sunt gata de plecare! Strangem intreaga gasca in jurul nostru, le explicam despre traseul pe care il vom urma, unde vom ajunge si regulile necesare pentru o tura placuta si sigura. Punem cu totii mana peste mana, formand un tot unitar-o echipa- iar apoi, clar si raspicat, strigam tare-tare ”Club Evolutii’. Si credeti-ma pe cuvant, ma cuprind fiorii cand aud ce mandri sunt! 🙂

Aventura noastra incepe pe drumul forestier, urmand marcajul de cruce rosie (crucea, asa cum ne indica si desenul propriu zis al acesteia, inseamna o intersectie cu un traseu principal). Dupa minute bune de urcari , cotim spre dreapta, coboram putin, traversam podul aflat deasupra raului si continuam prin padure. Este prima tura in care exploratorii Club Evolutii trebuie sa isi care singuri bagajul pentru 3 zile consecutive de ture montane, insa majoritatea ne-au insotit pana acum in multe aventuri si drumetii, au devenit mai buni, mai puternici, mai responsabili, astfel incat smiorcaielile nu si-au avut locul in tabara noastra.

Culorile padurii 🙂
La drum !
Urcam si tot urcam 🙂

Desi varianta oficiala referitoare la timpul de parcurgere a acestui traseu este de 2 h jumatate, eu va sfatuiesc sa alocati cel putin o jumatate de ora in plus, pentru ca traseul are multe portiuni de urcus. Noi, ”inarmati” cu copii si , asa cum spuneam, cu lucruri necesare pentru 3 zile, am ajuns la cabana dupa aproximativ 4 ore.

”Babutele” la povesti 😛

Am lasat rucsacii jos, i-am felicitat pe micutii curajosi dar si pe cei mai mari: Silvia, Norbert si Ioana si ne-am asezat frumos la mesele de afara, de unde aveam o panorama minunata asupra vaii si a orasului Avrig. Doamna Mariana ne-a aratat unde vom petrece urmatoarele nopti si anume in camera principala (si cea mai mare), unde urma sa dormim cu totii impreuna, mare fericire pentru copii, mai ales pentru cei ce nu stiau ce inseamna propriu-zis o cabana la munte.

Pentru a intelege mai in detaliu, trebuie sa stiti ca aici sus, in regatul magnific al muntelui, lucrurile se fac mereu impreuna, in echipa. Asadar, la cabana Barcaciu, pe intrarea principala, in dreapta era zona unde erai servit daca doreai sa comanzi cate ceva din bunatatile facute de proprietara, in stanga erau 2 mese cu banci unde puteai servi masa iar mai apoi urmau cele 2 randuri de priciuri, unul jos si unul sus, locul care a fost animat la ceas de seara de glascioarele micutilor.

Prietenii nostri din tura au avut destul timp pentru relaxare si odihna iar pentru ca am aflat ca la mica distanta de cabana se afla o zona unde a actionat o puternica avalansa, am decis ca ar fi o buna idee sa pornim intr-o plimbare. Ajunsi acolo, intr-adevar….zona era vizibil distrusa si multi copaci erau cazuti, obturand chiar accesul la carare. Am vazut, din nou, cat de puternica poate fi natura si cat de important este sa respectam muntele. Cei care ne insotesc stiu ca muntele nu se cucereste. Ii cerem permisiunea de a pune piciorul pe el 🙂 Nu de alta….dar poate se supara si e de ajuns doar sa stranute, nu-i asa? ^_^

La ceas de seara, eram putin ingrijorati: in urmatoarea zi ne doream sa urcam pe varful Scara, pentru ca stiam ce privelisti minunate vom avea, insa prognoza meteo nu parea sa fie de partea noastra.

Dimineata, desi copiii au fost tare matinali, linistea de care au dat dovada s-a datorat ”amenintarii’ de noaptea trecuta :))) Atfel spus, i-am rugat frumos sa stea linistiti pana in momentul in care dam noi semnalul de trezire. Era tare amuzant ca, de fiecare data cand intram in cabana, precum marmotele din Retezat care apar dintr-o data de sub o stanca, isi scoteau si el capul din perna si ne priveau, doara doara il lasam sa zburde in voie.

——————————————————————————————————————————–Ziua 2: Cabana Barcaciu-varful Scara – aproape de refugiul Scara-saua Puha-Cabana Barcaciu

Durata: 7 h Marcaj: cruce rosie + banda rosie + cruce galbena

Diferenta de nivel: +750m ; -750m

——————————————————————————————————————–

Micul dejun a fost foarte copios, am primit omleta, salam, rosii, dulceata, paine, unt si ceai, insa ceata ne invaluia cu totul. Dupa o noua verificare a prognozei si consultari cu echipa mea frumoasa, am luat decizia sa facem ceea ce ne-am propus!

”Degeaba mergeti pe traseul asta, veti fi mereu in ceata!”, ne spunea cabanierul. Insa noi stiam ca vremea avea sa se schimbe iar entuziasmul echipei cu siguranta au impulsionat Universul sa faca o schimbare, astfel incat, la aproximativ 40 de minute dupa ce am plecat de la cabana, varfurile montane au inceput sa rasara din marea de nori iar noi, spre surpriza minunata a celor ce ne insotesc, unii traind pentru prima oara aceasta experienta, ne aflam chiar deasupra lor. Traversam acum creasta de-un portocaliu rosiatic, as putea spune, si admiram, in departare, varful Scara iar mai spre dreapta, lacul Avrig si alte varfuri ale impunatorului Fagaras.

Pentru urcarea pe varful Scara, sunt si zone mai expuse, insa cu un pic de atentie se trece fara probleme. Noi eram acum in sa, cu varful Ciortea in dreapta si stiam ca urmeaza ultima urcare. Am scos tabla de ciocolata care s-a epuizat in cateva secunde, am respirat adanc si am pornit din nou, intalnind in drumul nostru 3 polonezi care au fost foarte incantati de faptul ca micutii nostri exploratori ii salutau. Ca doar asa i-am invatat! ”Pe munte, se saluta intotdeauna”, nu-i asa? 🙂

La ora 12:30, dupa 3 ore jumatate de traseu, am ajuns sus de tot, la peste 2300 m! Nu mica le-a fost bucuria cand s-au vazut acolo, ”deasupra tuturor”! …

-Acum sunt mai sus decat toti prietenii mei de la scoala! Si am mers eu, cu picioarele mele, nu cu telecabina, cum se lauda ei!

-Da! Iti vine sa crezi?! Si ce frumos este!

….discutau doi puisori de 9 si 10 ani.

Iar vremea a tinut cu noi! Exact la 20 minute dupa ce am coborat de pe varf, in apropiere de refugiul Scara, chiar inainte de a lua stanga, spre traseul marcat cu banda galbena, ne-a invaluit ceata !

Dupa un timp, marcajul cruce galbena se uneste cu cel de cruce rosie si ne-a adus pana jos, la cabana , unde cateii ne asteptau cu mare drag!

Seara, desi pe o ploaie marunta,s-a lasat cu foc si bezele (preferatele copiilor!). Bucata de slanina pregatita pentru foc o uitasem acasa, asa ca cei mai mari dintre noi au petrecut seara la un pahar de tuica si o poveste, pe fundalul colorat al apusului.

A doua zi am facut un traseu mult mai scurt, spre lacul Avrig, dar ne-am oprit dupa scurt timp, intr-o poienita frumoasa unde ne-am bucurat de tufele incarcate de afini zemoase.

Iata ce am observat eu in aceasta aventura de 3 zile alaturi de copilasi cu varsta cuprinsa intre 7 si 50 de ani ^_^ :

  1. Ne-am inteles bine cu totii, am format o adevarata echipa iar cei mici nu s-au plictisit deloc!
    Fiind o tabara de munte, ne-am propus sa nu facem activitati propriu-zise ci sa vedem cum se vor comporta ei, ce atitudine vor adopta…iar surpriza a fost imensa! Nu au avut nevoie sa ii impulsionam sa se joace, nu au zis nicicare ca se plisctisesc, dar in schimb, s-au jucat impreuna mereu!
  2. Copiii iubesc sa doarma impreuna! Stiu…e frumos sa mergi la hoteluri de 4-5 stele. E minunat sa ai program interactiv in fiecare zi si mese all-inclusive. E placut sa vezi doar lucruri stralucitoare in jurul tau si sa ai acces la tot felul de servicii…insa ar fi trebuit sa le vedeti zambetul, satisfactia si bucuria in momentul in care, la intrebarea: ”si dormim cu totii aici, impreuna?!” …raspunsul a fost unul afirmativ! <3 Ce entuziasm, ce fericire, ce viata!

3. Telefoanele au fost foarte putin folosite! Parintii care isi lasa copilasii cu noi stiu ca telefoanele le sunt confiscate si le primesc doar seara, timp de o ora pe zi. Dar eram la munte! Intr-o cabana de munte! NU aveam dulapuri sau locuri unde le puteam ascunde si unde le-as fi lasat fara nicio strangere de inima, asa ca am decis sa nu le confisc telefoanele….iar spre marea noastra uimire, nici nu a fost nevoie! I-am vazut atat de rar folosindu-le, incat mi-am dat seama ca zambesc in mod inconstient si ca m-a cuprins o stare de multumire totala. Ce sentiment placut este ca, in loc sa ii vezi jucand jocuri digitale violente, stau pe banca, la povesti sau se joaca impreuna, zambesc, rad si se iubesc! Chiar daca poate se vor vedea doar o data in viata, in tabara din Fagaras au trait pe deplin fiecare moment!

4. Multi dintre ei au mancat cu mare drag spuma de afine…delicioasa, in cazul in care aveati dubii ^_^

Am incalecat pe-o sa si v-am spus aventura mea! 🙂