Miercuri, 4 decembrie-ZIUA VÂRFULUI. AL 5-LEA VULCAN-

Am pornit la 6 dimineața. Am urcat vreo oră până pe creastă și de-acolo am văzut gemenele. Cei doi vulcani gemeni, despărțiți de o șa a muntelui, stăteau nemișcați, așteptându-și oaspeții. După ce-am coborât  în valea dintre cele 2 creste, am trecut printr-o porțiune de mlaștină și am început din nou urcușul. Pas după pas ne apropiam de vârf, și la 9 jumătate am ajuns la ultima parte ce trebuia urcată pentru a ajunge la 4367m.  Era o pantă tare abruptă și unora dintre băieți le-a fost frică să urce până sus, dar majoritatea au urcat. După încă câteva minute, timp în care mă miram cum au reușit   unii dintre băieți să urce muntele desculți, am ajuns! Am ajuns pe vârf! Pe vârful Giluwe, cel mai înalt vulcan al Oceaniei si Australiei. Al 5-lea vulcan din cei 7! Mai avem încă 2: în America de Sud și Antarctica. Când? No, nu știu asta, dar stați amu să vă spun ce s-a întâmplat pe-aci!
Am ridicat steagul țării mele, steagul României, pe cel mai înalt vulcan al acestui continent. Iar 12 localnici mi-au confirmat asta. Împreună cu tata, am reușit să urc pe-al 5-lea vulcan din Circuitul celor 7. Mulțumesc tata că ai încredere în mine, și mulțumesc mama că mă susții mereu! Sunt mândră de voi și vă mulțumesc!

Iar pe vârful ăsta s-a întâmplat ceva tare de tot! Am marcat vârful!  Efectiv am pus inscripția pe vârf și-a rămas acolo ca fiecare alpinist să știe cu siguranță c-a ajuns pe vârful Giluwe! Iar apoi  am ridicat steagul consiliului județean, și steagul cu numele sponsorilor , cei care au ales să mă ajute să duc numele României peste tot prin lume. Mulțumesc și nu am să vă dezamăgesc! Steagul va fi cu mine întotdeauna!

Pe acest vârf, am avut tare multe steaguri de ridicat! Următorul steag a fost steagul liceului meu! Colegiul Național Decebal din Deva. O școală ce chiar merită promovată! Iar apoi…..încă 3 steaguri am mai avut!

Un steag a fost cel dat de asociația militarilor în rezervă și retragere, reprezentată de domnul colonel Dănilă Moldovan, care mi-a dat ocazia să  prezint, împreună cu parinții mei, ceea ce facem noi și m-au făcut din nou mândră să fiu româncă. Am venit la prezentare îmbrăcată într-o ie cu tricolorul la brâu, și după ce ne-au auzit prezentarea și au văzut lănțișorul meu cu România, efectiv m-au impresionat! Cincizeci de ofițeri s-au ridicat și s-au pus în poziție de drepți în familiei mele. Am rămas nemișcată de uimire. Nu știam ce să mai spun!  Trăiască Sfânta Românie și mulțumesc tuturor celor care-și iubesc țara și care își dau seama de privilegiul de-a fi român!

Apoi urmat un alt steag. Cel al prieteniei. Pentru  a-i  face o surpriză unei prietene bune, am dus un steag cu numele ei pe vârf. E vorba despre Daria Hupov, o tânără regizoare din România care promite, deci stați cu ochii pe ea! Noi ne-am întâlnit pe net și a fost tare interesată de ceea ce facem. Îi plăcea tare mult să facă filme, chiar făcuse câteva scurt metraje, și după ce-a vorbit cu părinții ei, a decis să facă un film despre noi, familia Marcu. Și ce mi-a plăcut cel mai mult e faptul că înțeles două idei principale: cea a evoluției, care a devenit și titlul filmului, titlu inspirat după cartea pe care o publicasem de curând, și cea care se referă la faptul că noi nu cucerim niciodată un munte, ci îi cerem permisiunea de a pune piciorul pe el. Din păcate, Daria nu m-a putut însoți în această expediție, așa că am decis ca cel puțin atâta să fac și eu pentru ea. Să-i duc un steag pe vârf. EVOLUȚII-REGIZOR: DARIA HUPOV. Mulțumesc Daria, Simona și Darius pentru minunatul film pe care l-ați realizat împreună!

Dar mai aveam un steag! O persoană importantă căruia trebuia să-i mulțumesc enorm. Acum câteva săptămâni am avut o lansare de carte la Arad, organizată de Ovidiu Cișmaș și Paul Ionescu, iar acolo l-am întâlnit. M-a felicitat, mi-a spus că-i place ceea ce fac și că am noroc cu asemenea părinți, și-apoi mi-a spus că-și dorește și el să călătorească așa cum călătorim noi peste noi prin lume. După lansare, am ținut legătura pe internet și mi-a spus că a citit cartea, că i-a plăcut enorm de mult, că a râs, a plâns, a trăit tot ce povesteam eu din aventurile mele. Câteva zile mai târziu a venit la premiera filmului Evoluții, făcut de Daria și ai săi părinți la Timișoara, iar a doua zi a făcut ceva la care nu m-aș fi așteptat vreodată! Mi-a trimis un mesaj spunându-mi că a vrut să fie o surpriză, dar, fiind așa aproape de plecare, e musai să-mi spună. Văzuse că particip la un concurs pe care dacă l-aș fi câștigat, mi-aș fi luat un aparat foto pentru următoarele expediții, și mi-a spus, spre marea mea uimire, că vrea să-mi ofere, să mă sponsorizeze el cu un aparat foto. Îl cunoscusem la Arad, venise la premiera filmului în Timișoara, și-acum..acum primesc un Nikon din partea lui.
Săream în sus de bucurie și nu mai știam cum să-i mulțumesc și ce să fac să mă  revanșez. ”Urmează-ți visele!”, mi-a spus. Și asta fac! Mulțumesc Alex pentru tot ce-ai făcut! A meritat tot efortul să urc să pe vârf și pe lângă toate celelalte steaguri, să ridic și un steag dedicat lui: David Alexandru-Photographer.

Pe vârf, după ce-am ridicat toate steagurile, băieții ne-au cântat o melodie a vârfului Giluwe, am mai rămas câteva minute pe vârf, încercând să realizăm unde ne aflăm, iar apoi am pornit pe drumul de întoarcere. De data aceasta am mers pe altă vale, urmând drumul care duce la Kiripia, un alt sat de la baza muntelui.

Vârful rămâne-n spate și-acum ne îndreptam spre jungla din mijlocul țării. Deși ne îndepărtam din ce în ce mai mult de cel mai înalt vulcan al acestui continent, inscripția încă se vedea. Și eram tare bucuroasă ca o puteam vedea. Marcasem un vârf din Circuitul Celor 7 Vulcani! Un vârf din Papua Noua Guinee, de pe cealaltă partea lumii. Eu și tata! Doamne ajută!
Așa că…dacă ajungeți  vreodată pe-acolo, tre’ să găsiți inscripția pe vârf!

 

Cu drag,

Alexandra Marcu

LĂSAȚI UN MESAJ