dav

         De 9 ani mergem in expeditii internationale, majoritatea fiind in intregime gandite si organizate pe cont propriu, insa sunt situatii in care regulile de expeditie sunt mult mai stricte si nu iti ofera alta solutie decat aceea de a contacta o agentie locala. Asa am ajuns noi in legatura cu Zeki, ghid montan din Dogubeyazid. Dupa indelungi discutii, am batut palma si ne-am intalnit in aeroportul din Agri-Turcia. Pentru prima oara intram intr-o expeditie internationala-adica intr-un grup unde nu cunosti pe nimeni, fiecare persoana provine dintr-o anumita tara si…vrei, nu vrei, te intelegi cu ei sau nu, va trebui sa urcati impreuna. Pe langa Pingu(care vine cu mine pe munte si in tabere de cativa ani buni) si tatal ei, mai erau alte 7 persoane: Sonia si Dani din Spania, David din Irlanda, Matteo din Italia, Mohamad din Dubai si Ronen si fiul sau, din Israel.

                                  (Sursa foto: David)

      Mare noroc am avut! De ce?! In momentul in care esti obligat sa faci parte dintr-o astfel de expeditie, riscurile sunt extrem de mari, pentru ca este posibil ca mare parte din grup sa nu aiba experienta montana. De data asta, in afara de ultimii doi enumerati, toti strainii din grupul nostru aveau o vasta experienta la altitudine si erau tare simpatici! Daca pe cei din alte grupuri ii vedeai mai posomorati, obositi sau fara zambet, aveai un mare soc in momentul in care ne intalneai pe noi! Zambete, rasete, glume si povesti se auzeau la fiecare pas!

      Am petrecut o noapte in oras iar urmatoarea zi, dupa un drum de aproximativ o ora cu masina, urma sa plecam perpedes spre prima tabara! Cand am ajuns noi acolo, caii, bucatarul si cel care avea grija de cai erau deja acolo – pentru ca asta inseamna o expeditie impusa: muntele fiind o importanta sursa de venit pentru cei de acolo, tu poti ajunge pe varf doar daca cumperi intregul pachet (porteri, mancare, ghid, transfer de la aeroport) . Am pus o parte din bagaje pe cai, iar cu rucsacul in spate, de la peste 2000 de m, am pornit!

!!! Intr-o astfel de expeditie, nu uita ca iti vei primi al doilea rucsac doar in momentul in care ai ajuns la tabara (adica dupa 4-5-6 ore). Caii si membrii echipei nu urca deodata cu voi, ei trebuind sa ajunga inaintea voastra la tabara pentru a pregati masa, asa ca nu uitati sa va luati cu voi un windstopper (chiar daca la plecare poate fi extrem de cald, temperatura poate scadea daca vantul isi face simtita prezenta), pelerina de ploaie (vremea este probabila si se poate schimba oricand), dulciuri/batoane energizante/fructe si apa!


Când am ajuns la tabăra 1, la 3300 m, am fost întâmpinați cu o gustare- toate mesele ce au loc în tabăra vor fi luate în cortul pentru mâncare-adică un fel de cort mai mare unde încape întregul grup. Cina aveam să o luăm mai târziu, iar până atunci am pus cortul, am povestit și am admirat peisajul.

!!! Nu uita să bei apă! Chiar dacă nu îți este sete, este foarte important să te hidratezi. Apa ajută corpul să se obișnuiască cu altitudinea, așa că străduiește-te să bei cât mai multă!

                           (Sursa foto: David)

Ziua următoare am avut o urcare de câteva ore până la ultima tabăra (4200 m) și o după amiază liberă în care să ne relaxăm și să ne pregătim pentru urcarea de noapte. Din cei 11 care eram în echipa, Ronen și fiul sau, de o vârstă cu Pingu, erau rupți-atât de oboseală cât și de efectele altitudinii, așa că Zeki i-a anunțat că riscul de a pleca spre vârf este mult prea mare si prin urmare  ei doi vor trebui să rămână în tabăra. Cât despre Pingu, chiar dacă felul în care reacționează la altitudine nu se poate antrena, s-a văzut foarte bine faptul că vine alături de noi pe munte, că a învățat cum să folosească bețele de trekking, să respire profund sau să se hidrateze, nu o afectase altitudinea și atunci i-a fost permis să pornească spre vârf.

      La 01:00 sună alarmă. Mă ridic și încep să îmbrac hainele pentru ascensiune. Noi mergem întotdeauna pe teoria ”straturilor” și anume cea care spune că decât să iei o singură ”șubă” și aia groasă, mai bine te faci ca ceapa, adică ai mai multe straturi de îmbrăcăminte. Pentru ziua vârfului, echipamentul meu e următorul:

-bluza de merinos (deoarece este extrem de călduroasă și își păstrează caracteristicile chiar și udă, este potrivită pentru temperaturi scăzute și nu deranjează-adică nu începi să te scarpini în timp de urci 🙂 )

-polar

-geacă tip windstopper

-geacă de munte

-colanți merinos

-pantaloni groși (de tipul celor de schi)

-suprapantaloni

-căciulă

-buff

-2 perechi de mănuși (una subțire, altă mai groasă cu degete)

-șosete

-bocanci (cei folosiți în expediția asta sunt bocancii Scarpa, de care sunt foarte mulțumită! )

PS: Să nu uităm de colțari, piolet și bețe de trekking! 🙂

Iar elemente secundare, atât pentru că sunt mai friguroasă în general cât și pentru că valoarea temperaturii poate scădea oricând, iau mereu geaca de puf Nahanny și încă o pereche de mănuși care poate fi luată peste celelalte 2-fie supramanusi fie mănușile de puf, tot de la Nahanny.

     Masa de dinainte de plecare înseamnă doar ceva fructe, biscuiți și mâncare cât mai lejeră astfel încât să poți pleca cu bine spre vârf. Noi suntem gata, spaniolii sunt pregătiți, Matteo e nerăbdător iar ceilalți din echipa se îndreaptă și ei spre noi. Verificăm încă odată să fie totul în regulă! În febra agitației, întunericul nopții și cuprins de emoții, se întâmplă să uiți câte ceva așa că e ideal se verifici întotdeauna înainte de a pleca iar dacă știi că de obicei ești uituc, o lista făcută de acasă, pe care să o ai la îndemână în cort, înainte să începi să te pregătești, e ideală! 🙂

   Revenind la ascensiune…plecăm! 9 persoane și Zeki, ghidul nostru se îndreapta spre cel mai înalt punct al Turciei. Am mai făcut și alte expediții, am pornit spre vârfuri și mai înalte, însă fiecare expediție are ceva special, ceva nu te va face să te plictisești niciodată! La lumina frontalei, tot ce puteam vedea era cărarea pe care călcăm. Am avut parte de un amestesc între grohotiș-așa cum găsești pe toți munții vulcanici stinși- și bolovani ce mai că îmi aduceau aminte de munții Retezat (http://alexandraflaviamarcu.ro/masivul-cu-ochi-albaștri/ ) .

    Pas cu pas…motto-ul după care ne ghidăm de ani întregi. În timp ce urcăm…fiecare dintr-o noi întră profund intr-o stare proprie de meditație. E liniște totală. Copleșiți de gânduri și cu speranța unei reușite, întreaga echipa tace. Iar aici apare tata, cu umorul lui binecunoscut! :))) Altfel spus…dintr-o dată se aud niște cuvinte-total necunoscute, însă păreau să facă parte din ceva linie melodică. În timp ce urcăm, ridic privirea și ce să fie?! Dl Dan care cânta împreună cu Zeki un cântec în limba kurdă-nu că tată ar știi limba, însă erau sunete care se tot repetau. Și pentru că orice cântec este însoțit și de dans, nici ei doi nu s-au lăsat mai prejos! A urmat o serie de râsete și glume din partea întregului grup iar restul ascensiunii așa a continuat, ceea ce nu se întâmplă prea des! Într-un întuneric total, urcând spre cel mai înalt vârf din zona, la peste 4500 de m, să reușești să vorbești, să razi, să spui glume și sa fii împreună cu un grup bine dispus, este tare plăcut!

    Începea să se lumineze iar lucrurile deveneau mai clare. Pun frontala în rucsac și continui urcușul. În campul nostru vizual, apare vârful! Măreț și îmbrăcat în alb, începea să strălucească ! Ajunși la 5000 de metri, luăm coltarii în picioare și cu un zâmbet larg pe față, continuăm urcarea! Mai avem puțin până sus, vârful pare atât de aproape, însă tot urcăm și tot urcăm…până când, yeeey! Am ajuns pe vârf! E 07:30 și suntem pe cel mai înalt vârf al Turciei! Deva, Hunedoara, România este, din nou, la înălțime!!! Woow! Și ce priveliște! Să o descriu?! Imaginile spun mai mult decât o mie de cuvinte asa ca va invit sa vizionati mini-jurnalul video de Ararat! 🙂

     Ziua vârfului a durat în total 16 ore și a însemnat 1000 de metri urcați în altitudine și aproximativ 3000 m coborâre. A fost o zi lungă, cu porțiuni de grohotiș, bolovani dar și ghețar, însă ne bucurăm că am avut parte de o zi frumoasă și am reușit să ajungem pe vârf! Cât despre Pingu, care vine cu noi pe munte de vreo 4 ani și care și-a dorit să vină alături de noi în această expediție, pot spune a fost mereu atentă, și-a dat toată silința, reușind să atingă cota de 5165 m! Expediția Ararat-2018 a avut că scop promovarea Devei, a județului, a țării și sărbătorirea centenarului pe cel mai înalt vârf al Turciei!

Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut în acest demers și mulțumiri speciale :

✓ Primăriei Municipiului Deva,

ROConnect

Tipografia Grafica Plus

Scarpa Romania

Nahanny

Scoala de schi si snowboard Straja

Facultatea de Geografie UBB Cluj-Napoca

Enotech

Ski Straja-Complex Montana

Natur House

Enjoy Hunedoara

LĂSAȚI UN MESAJ